O carte amuzantă și nu prea

În “Nebun de fericire”, Jenny Lawson, jurnalistă, autoare și blogger vorbește cu umor, autoironie despre diferite episoade din viața sa, abordând într-o manieră sinceră un subiect care în viața reală se dovedește deseori a fi unul tabu: depresia și alte afecțiuni psihice.

Prima treime a acestei cărți m-a entuziasmat prin abordarea deschisă, tonul reconfortant al unei persoane care renunță la masca normalității și are curajul de a se deschide în fața cititorilor săi pentru a-și face vocea auzită, a transmite un mesaj pozitiv și a-i inspira pe cei care se luptă cu depresia, anxietea sau alți demoni.

“Vreau ca această carte să ajute persoanele cu boli mintale, precum și pe cele care au prieteni sau rude care suferă de astfel de afecțiuni. Vreau să arăt lumii că a fi “ușor sărit de pe fix”, vorba bunicii, are și anumite avantaje. Vreau ca fiica mea să înțeleagă ce e în neregulă cu mine si ce e OK la mine. Vreau să ofer speranță. Vreau să invăț lumea să cânte în armonie, dar fără să vând produse Coca-Cola.”

Începutul acestei cărți a fost atât de promițător, încât, convinsă că acest volum va aduce doar bună dispoziție și inspirație, am achiziționat încă două exemplare pentru a le face cadou, impuls ce ar fi dispărut dacă aș fi așteptat să ajung la jumătatea cărții.

După debutul în forță, amestecul haotic de întâmplări, gânduri, concluzii de viață devine un pic obositor și lectura începe să aducă mai degrabă cu un random scroll pe FaceBook. Umorul începe să pară oarecum forțat, pe alocuri adolescentin. E ca și cum editorul a tras chiulul și a lăsat-o pe Jenny să îndruge verzi și uscate până spre sfârșitul cărții, când se pare că autoarea face un efort de a reveni la un mesaj concis, structurat și un ton natural.

Interesant e că și traducerea în română pare să urmeze traseul editorului american; după prima parte care e tradusă impecabil, destul de multe traduceri neglijente se strecoară și, din păcate, nu mă refer doar la subtilități sau paragrafe ce pot fi adaptate și redate intr-un mod ușor diferit. Spre exemplu, la pagina 141, aflam că: “La aeroportul nostru scrie că nu ai voie cu bulgări de zăpadă”. Este vorba, cum probabil majoritatea cititorilor pot deduce, despre globuri de zăpadă.

Fără să am acces la cifre sau statistici, tind să cred că o variantă mai scurtă a cărții, alcătuită doar din prima treime și ultimele zece pagini ar fi reprezentat un volum mult mai reușit, cu o rată de citire cap-coadă mai ridicată decăt cea curentă.
Cu toate acestea, consider că “Nebun de fericire”, acesta poate schimba perspectiva și poate inspira multe persoane care etichetează tulburările psihice ca fiind rușionase, reprobabile chiar.

“Uneori mergem prin soare împreună cu ceilalți. Alteori trăim subacvatic și ne luptăm și creștem.
Și alteori…
…alteori zburăm.”

Michelle Obama – Povestea unei adevărate doamne

Neurmărind campania electorală a lui Obama, nici știrile din timpul celor două mandate ale sale, am citit autobiografia lui Michelle Obama, fără a fi influențată de aparițiile sale media, articole sau reportaje care s-o fi avut în prim plan pe Michelle sau pe Barack ori pe soții Obama.

Am descoperit o femeie puternică, integră, generoasă care-și prezintă cu modestie și sinceritate povestea de viață, începând cu fragmente din copilărie, adolescență și încheind cu părăsirea Casei Albe, odată cu începerea mandatului lui Trump.

Câteva motive pentru care aș recomanda această carte:

-Ilustrează, din punctul meu de vedere, ce înseamnă să duci o viață plină sens: împletirea armonioasă a vieții de familie cu cea profesională, cea din urmă fiind condusă de ideea dăruirii, susținerii altora. Și-a început cariera ca avocat, dar și-a urmat chemarea, dedicându-se proiectelor sociale, fiind motivată de dorința de a face o schimbare. Michelle a fost activ implicată in programe educaționale, sociale, menite să inspire și să susțină adolescenți din medii defavorizate, dar a inițiat și mișcări de sprijin pentru soldații americani și familiile acestora.

-E reconfortant să întâlnești un personaj cu integritate, fidel principiilor morale după care își conduce viața. Câtă eleganță în exprimare și în reacții! Iat-o de exemplu pe tânăra Michelle decizînd că nu are niciun sens să se ducă la consiliera din liceu să-i demonstreze că aceasta din urmă nu avusese dreptate cu privire la șansele lui Michelle de a intra la Princeton, înțelegând din adolescență că nu e sănătos să investești efort și energie în lucruri ce nu aduc niciun beneficiu. Spre finalul volumului, când ajungem la momentul în care Trump câștigă alegerile, uimirea și dezamăgirea sunt exprimate cu diplomație și fără amărăciune.

-Are o latură educativă, care este observată cu ușurință de către oricine e interesat de experiența formativă a personajelor, oamenilor în general. Tind să cred că ar fi o lectură utilă oricărui părinte care vrea să crească un copil ambițios, puternic și independent, atât Michelle cât și mama acesteia dovedindu-se a fi adevărate mame model.

Lectura aceasta mi-a stârnit interesul față de soții Obama și am început să ințeleg fascinația unora pentru acest cuplu. L-am adăugat pe Barack Obama în lista mea ”de citit”. Dinamica din cuplu, susținerea reciprocă, adimirația unuia față de celălalt și comunicarea îi ajută să treacă prin episoadele mai dificile și solicitante din viață. Par să fie un cuplu perfect, în cadrul căruia ambii parteneri continuă să se dezvolte.
Ar mai fi foarte multe de spus, dar povestea lui Michelle rămăne o experiență unică, fiecare cititor descoperind unghiuri, perspective, emoții care pot scăpa altora. E genul de lectură a cărei interpretare e nuanțată de ce am trăit, ce căutăm, ce ne doare.