Am reușit de ceva vreme să abandonez cărți începute ce se dovedesc a nu fi pe placul meu, indiferent de progresul făcut. Se întâmplă totuși uneori să revin la vechi obiceiuri și să mă ambiționez să termin anumite cărți, doar pentru a constata intr-un final că a fost o pierdere de timp.
De cele mai multe ori convingerea inițială că imi va plăcea o anumită lectură, recenziile pozitive, premiile primite sau nominalizările unei cărți sunt factori ce mă determină să persist în finalizarea lecturii.
Pentru că e inceput de an și încă vremea bilanțelor, mă voi opri la trei romane publicate în România în 2019 pe care le-am terminat, însă aș fi putut la fel de bine să nu o fac.

Martor mi-e Dumnezeu de Makis Tsitas
Aceast roman probabil că nu ar fi intrat in top 3 dacă nu l-aș fi așteptat cu atâta nerăbdare. Prima copertă, titlul și mai ales coperta patru mi-au creat o imagine distorsionată și așteptări total nerealiste cu privire la personajul principal. Am crezut că o să mă inspire, că o să am epifanie după epifanie pe măsură ce voi parcurge paginile, că este vorba despre drama omului de rând în timpurile noastre, despre decizii și povești de viață ce inspiră. Este o dramă, dar nu cea pe care mi-o imaginasem. Chrysovalandis, personajul principal, are 50 de ani și o listă de probleme lungă, acoperind toate sectoarele vieții sale.
Scris la persoana întăi, personajul principal relatează diferite întâmplări din viața sa, nesfiindu-se în a-și exprima opiniile sexiste, misogine, rasiste, xenofobe. Ipocrit, neadaptat, iluzionându-se la tot pasul și cu o sănătate mentală îndoielnică, acest personaj nu a reușit să-mi stârneasca simpatia. Nici amuzant nu este. Până la jumătatea romanului așteptam momentul în care firul narativ va lua o întorsătură ce va transforma lectura într-o doză bună de umor, în stilul lui Johhny Kennedy Toole în “Conjurația imbecililor”. Acest moment nu a apărut.
Tonul general ostil și negativ mi s-a părut obositor, însă am parcurs toate paginile sperând că măcar la final voi înțelege de ce acest roman a fost premiat în 2014 cu Premiul pentru Literatură al Uniunii Europene și de ce a fost tradus în atâtea țări. N-am înțeles și nici cu altceva nu m-am ales.

Păcăleala de Domenico Starnone
Cu ce ne ademenește coperta patru:
“Păcăleală este o dramă elegantă despre ambiție, legături de familie și înaintarea în vârstă, care depășește limitele obișnuite și previzibile, scrisă de unul dintre cei mai mari romancieri italieni contemporani. Un portret superb, uneori tulburător al relației dintre generații, care atinge adevărurile fundamentale. Library Journal
Inteligent și plin de emoție… Acest roman multistratificat încurajează lectura repetată pentru a descoperi interpretări noi și subtile. Publishers Weekly
Tulburător și extrem de bine scris… Entertainment Weekly”
Citisem “Noduri” de Domenico Starnone, un roman pe care-l devorasem cu plăcere într-o seară, o lectură destul de ușoară, dar care abordează dintr-o perspectivă interesantă relațiile din cadrul unui cuplu, relațiile de familie.
“Păcăleala” însă pare o lucrare predată editorului pe ultima sută de metri pentru a respecta termenul de predare agreat. La fel ca personajul principal, care simte că-și pierde talentul și inspirația, autorul pare să se fi chinuit să redea această poveste ce a sfărșit prin a fi slab creionată din punctul meu de vedere. Personajele principale, un ilustrator de succes și nepotul său de patru ani, interacționează cu stângăcie și nefiresc de multe ori; nu asta pare să fie însă intenția autorului. Revelația zilelor petrecute împreună de bunic și nepot e schițată artificial și forțat din perpctiva mea.
O poveste scrisă când ce ai de spus nu a dospit îndeajuns.
Nu cea mai rea lectură, dar cu siguranță sunt alternative mai bune chiar și pentru zile leneșe pe șezlong.

Oameni normali de Sally Rooney
“Salinger al generației Snapchat”. Cât de bine sună, dar, din nou, așteptările mele au fost diferite de realitatea acestui roman.
A citit cu adevărat Barack Obama această carte în 2019 și a recomandat-o? Sunt oarecum sceptică…
După prima treime care mi-a trezit oarecum interesul, lectura a fost foarte dificilă, întrucât substanța pare a lipsi ambelor personaje. Cine e de fapt Connel? Cine e Marriane și de ce caută aceste relații în care e tratată atât de josnic? Descrieri, trăiri, dialoguri banale, repetitive.
O lectură ce te incarcă negativ și care în final nu te îmbogățește cu nimic. Am eșuat să înțeleg de ce acest roman este atât de apreciat, de ce a primit premiile care i s-au acordat.

Când vine vorba lecturi, și beletristică în mod deosebit, totul este, bineînțeles, subiectiv. În funcție de experiențele de viață, momentul în care ne întâlnim cu un autor, putem rezona sau nu cu o lectură. Pentru mine acestea au fost incursiunile literare mai puțin reușite ale anului 2019.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s