Născut în 1893 sub numele Rudolf Wilhelm Friedrich Ditzen, scriitorul și-a ales pseudonimul Hans Fallada din poveștile fraților Grimm. În adolescență s-a îmbolnăvit de febră tifoidă, acest lucru contribuind, aparent, mai târziu, la dependența de morfină. La 18 ani cade de acord cu un prieten să se împuște unul pe altul într-un duel simulat, în urma căruia prietenul lui Hans Fallada moare. Fallada încearcă fără succes să se sinucidă și sfârșește într-o instituție psihiatrică. Fără studii liceale finalizate, cu epsioade de dependență de alcool și droguri, a fost condamnat de două ori la inchisoare datorită unor înșelăciuni la locul de muncă. A avut diverse slujbe în agricultură, turism și jurnalism. Toate acestea sunt câteva frânturi din biografia unui scriitor care, cu siguranță, nu a avut o viață banală sau ușoară. Tumultul acestei vieți a generat probabil combustibilul necesar pentru anumite părți ale operei sale. Există trăiri și dialoguri ce nu pot fi exclusiv rodul imaginației.

Romanul “Și acum ce facem, micuțule?” spune povestea lui Johannes Pinneberg și a Emmei Morschel, care, tineri fiind și la începutul relației, se decid să se căsătorească pentru a crește împreună copilul ce urmează să-l aibă. Fără să-și fi făcut planuri de viitor și cu condiții financiare departe de invidiat, amândoi sunt înarmați doar cu încrederea în iubirea dintre ei și credința că, într-un fel sau altul, lucrurile se vor rezolva.

Ne aflăm în Germania, în timpul marii crize economice (1929-1933), cu tulburări politice și un climat economic deloc favorabil, când pentru omul de rând simpla supraviețuire putea fi o adevărată provocare.
Personajele principale se târăsc de la o zi la alta în cele mai modeste condiții, din ce în ce mai vlăguiți de incertitudine, umilințe și lipsa oricăror perspective. Îi urmărim pe tinerii soți Pinnberg cum se mută dintr-un loc intr-altul, sperănd la o întorsătură favorabilă a lucrurilor, doar pentru a se afunda mai rău.

Pentru Johannes Pinneberg găsirea unui nou loc de muncă nu aduce o bucurie de durată, căci fiecare bănuț trebuie în continuare drămuit cu mare atenție, iar la scurt timp apare stresul dat de presiunea locului de muncă. În teorie, poziția unui vânzător la un magazin de confecții pare a fi o slujbă destul de lejeră, fără prea multe bătăi de cap. Însă impunerea unuei cote minime de vânzări pe lună, setată la o valoarea destul de mare, îi induce lui Pinneberg un asemenea stres, încât își pierde din șarmul natural pe care-l avea de obicei în interacțiunile cu clienții și devine clar că e doar o chestiune de timp până cănd va claca.
Și odată ce declinul se accelerează, episoadele umilitoare cresc în frecvență până când personajul simte că pur și simplu “nu mai aparține acestei lumi, că e alungat pe bună dreptate: aluncase, se scufundase, era terminat. Ordine și curățenie: fuseseră odată. Muncă și o pâine sigură: fuseseră odată. Avansare și speranță: fuseseră odată. Sărăcia nu înseamnă numai mizerie, sărăcia e și o vină, sărăcia e și o pată, sărăcia înseamnă suspiciune.”(pag. 351)

O descriere a sărăciei și a sentimentelor induse de aceasta care a fost și este valabilă dincolo de Germania marii crize economice.

Ce dă putere personajelor? Iubirea. Este o iubire simplă, care va dăinui.

Ce nu am apreciat la ediția în limba română a fost traducerea numelui de alint folosit de Pinneberg, care i se adresează Emmei cu “Mielușica”. Tare greu mi-a fost să trec peste “melodicitatea” acestui nume folosit și să empatizez cu personajul principal feminin și cu soțul ei, dată fiind imaginea stereotipă a acestui cuplu, formată instant in mintea mea la apariția acestei “Mielușele”. A fost vreodată cineva apelată cu acest diminutiv în toată istoria României? Mie mi-a stricat un pic din savoarea lecturii. Aș fi fost mulțumită cu păstrarea numelui în germană (Lammchen) însoțit de o notă explicativă la subsolul paginii, eliminând astfel conotațiile peiorative ale acestui diminutiv.
Aș recomanda ca acest roman să fie citit inaintea romanului “Fiecare moare singur”, cel din urmă fiind mai captivant din punctul meu de vedere, personajele și intrigile fiind mai complex construite. Dealtfel, a citi operele unui autor in ordine cronologică pare să fie mereu o idee bună.


2 Comments

  1. Intr-adevar pare o poveste de viata interesanta si ancorata in realitatea marii majoritatii a oamenilor. O sa imi notez aceste 2 titluri. Multumim de recenzie si intro 🙂

    Liked by 1 person

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s